Ochiul care tace

Strada Alexandru Romano (pictor). Fiecare casa are sufletul ei. Fiecare casa are protectorul ei. Fiecare casa vorbeste. Nu toate casele se lasa, insa, fotografiate. Deunazi, un copil de tigan care m-a vazut fotografiind o casa mi-a spus: “O furi, furi casa!”. El stia de suflete. Dar nu stia ca sufletele nu se fura prin fotografie ci prin abandon.

La intalnirea strazilor Plantelor cu Pictor Alexandru Romano, in spatele motelului Flower’s B&B (o cladire veche dragut renovata – proprietate de familie), se afla o casa singura. Inchisa in ea. Sufletul ei se afla intr-un turn acoperit cu iedera. Acolo se simte tristetea. Pare abandonata. Pare un mormant de literatura.

Cu casele singure trebuie sa ai rabdare sa ti se deschida. E ca si cu oamenii. Nu trebuie sa le vorbesti. Trebuie sa le privesti cu atentie. Trebuie sa pasesti usor. Sa respiri in liniste. Inima sa nu iti bata prea tare. Sa nu arati compasiune dulceaga. Iar ea iti va tacea, te va privi suspect si se va ascunde mai mult de tine. Nu cauta sa o vanezi. Revin-o la ea! Iar si iar. Salut-o, apoi pleaca! Si casele se imblanzesc …

In fotografie, o casa vecina. Data viitoare vom vorbi despre “de ce casele vechi si frumoase sunt locuite de tigani”.