De ce copiii n-ar trebui să învețe poezie și să meargă la teatru

Lumea nu a înteles cum stă treaba cu educația. Nu putem păstra aceleași reguli din secolele XVIII-XIX pentru educație, la fel cum nu le putem păstra nici în medicină. Acum avem prea multe medii deschise pentru a învăța, lucru care ne permite să renunțăm la forță. Omenirea trebuie să evolueze continuu.

Voi reda mai jos motivele pentru care copiii nu ar trebui să aibă de a face cu cultura oamenilor mari:

  1. Poeziile sunt greu de înteles și de către adulți. Ce rost ar avea să îl pui să învețe pe de rost o poezie? Abia în adolescență, tinerii fac cunoștință cu cultura și înțelesul ei, și atunci trebuie folosită o metodă foarte dibace de a-i lăsa singuri să acceadă către ea. Câți copii au ajuns pianiști din cei care au urmat cursuri de la vârsta de 5 ani? Prea puțini, vă răspund eu. Logica copilului și a adultului chiar, se dezvoltă prin joc și reguli de viață. Împachetate cum trebuie, duc la o dezvoltare echilibrată. Opies[ de teatru este un cumul de poezii. Nu poți pretinde unui copil să comenteze gândurile lui Eminescu, Alecsandri, Odobescu, Bacovia ș.a.m.d., gândurile unui adult cu minte briliantă care la rându-i a petrecut nopți si ani să compună un crez. Mai ales în ziua de astăzi când educația tinerilor ricoșează ades în neplăcuta “caterincă”.
  2. Lipsa de educație produce confuzie între teatru și film. Cumpărând bilet la teatru nu cumperi un drept, ca la cinema. La teatru accezi un spațiu temporal aproape de real. Nu există duble. Actorii au capacitatea de a trăi vieți și existențe diferite, la infinit (depinde si de puritatea lor), într-un spațiu static restrâns întocmai pentru cei care socot teatrul o bibliotecă umană. Înveți la nesfârșit dar nu în mod direct, ci cu sufletul. Există adresare către minte și adresare către suflet. Lipsa educației nu o percepe pe cea de-a doua. Așadar, fără sticle cu apa la teatru, fără toaletă pentru două ore, fără telefoane, fără șușotiri zgomotoase, fără râs strident ca la revistă, fără să povestești sau să traduci întâmplările piesei pe înțelesul asistenței tale, fără gașcă la teatru, fără, fără, fără, de trei ori fără. Explicați copiilor că cea mai bună metodă de a trata o dramă este prin umor. Dar ea tot o dramă rămâne. Exprimându-te prin râs la o dramă afișezi confuzie în fața vieții.
  3. Aplauzele duse în exagerat la sfârșitul piesei sau în timpul ei sunt o cruntă povară pentru actor. Cu atât mai mult cu cât o piesa este slabă, nu se cade să acorzi același calificativ ca și uneia de anvergură. Credeți-mă pe cuvânt, actorii observă spectatorii pe toată perioada piesei, fie că lasă să se vadă, fie că nu. Nu spectatorii apreciază piesa, ci actorii apreciază publicul. Restul este doar un joc de business ca și aplaudatul la aterizarea unui avion.

Strada Luterană din București

DSC_4622

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s