Autorizația

Pentru cei care au timp de citit, mi-am amintit o întâmplare hazlie de pe vremea când eram tânăr fotograf, cred că se întâmpla la câțiva ani după facultate.

Bun. Eram pe vremea când umblam cu aparatul cu film după mine, în căutarea misterioaselor monumente de tot soiul ale Bucureştilor. Digitalul era o secvență din Star Trek, deci totul era mai în tihnă pe atunci. Se iveşte într-o bună zi un post scos la concurs de către Institutul Naţional al Patrimoniului, care se numea într-un fel tare lung pe atunci, drept pentru care era abreviat. Postul era de bibliotecar, iar aptitudinile solicitate de către instituţie erau următoarele: să ştii istorie, arheologie, fotografie şi probabil vreo limbă franceză (pentru a se păstra obiceiul înaintaşilor de a publica bilingv).

Zis şi făcut, mi se potrivea mănuşă postul, mă duc să dau concursul. Erau două probe. Prima era scrisă, cu tot felul de grile. Cu ocazia aia am aflat eu că personajele istorice arată destul de diferit faţă de picturile sau schiţele pe care le vedeam prin manualele şcolare. Trec de proba scrisă, iar pentru proba finală, cea de interviu, rămân în concurenţă doar cu o tipă, fostă bibliotecară, deci o reală amenințare. Intru în sală şi … panică: o masă la care şedeau circa zece oameni de o parte, şi un singur scaun de cealaltă parte, imagine care dădea fix a fosta securitate. Îmi repet în minte că haina face pe om la interviu, iau atitudine şi mă aşez.

Printre alte întrebări, mi se cere experienţa în arheologie (CV-ul meu arbora nebuna facultate de Management Turistic şi Comercial) iar nenii ăştia erau cu altele. Spun că am fost în multiple situri, de capul meu, pe unde am săpat așa, ștrengărește, fără să periclitez ceva: Argedava Giurgiu, Albeşti Constanţa, Adamclisi Constanța, Tinosu Prahova (pe-asta doar o știam din hărți, hehe), Aegessius Tulcea, Callatis Mangalia ș.a. Suficient cât să le atrag atenţia. Începeam să fiu mulţumit de mine, mai alea văzând schimbarea la faţă.

Şi, aţi săpat aşa … singur?

Da, pe cont propriu!

Poate cu vreo tabără de profil?

Nu!

Interesant! Și aţi avut și autorizaţie?

A, nu! Eu sunt un pasionat.

Aha!, zâmbeşte bărbatul de sinceritatea mea. Dar aşa, dacă aţi fi avut nevoie de autorizaţie, ştiţi de la cine ar fi trebuit să o luaţi?

Eu naiv, chiar nu ştiam. Zic că nu ştiu, dar zâmbesc. Zâmbetul te scoate de multe ori din marile gafe pe care le realizezi doar atunci când te afunzi deja prea mult. Și cred că asta a fost prima oară când am început să rememorez abrevierea aia și să încerc să găsesc vreo interpretare pentru ea.

De la noi!, zice el înăbușindu-şi râsul. Râd şi eu politicos, dar cu gândul la portofel.

Să trecem mai departe!, zice. Arătaţi-ne portofoliul de fotografii, vă rugăm!

Ehe, îmi zic în minte. Aici o spăl eu dragilor! Zâmbesc satisfăcut şi întind albumul pregătit cu fotografii în A4. Albumul este răsfoit, iar peste admiraţie se aşterne un zâmbet în rumoare şi conlocutorul meu, abia stăpânindu-se din râs îmi spune:

Fotografiile sunt din Cimitirul Bellu, nu-i aşa?

Da!, răspund eu mândru că le-a recunoscut.

Ştiţi că cimitirul este patrimoniu de stat?

Boss. Să dea naiba! Am tras două lozuri, şi alea necâştigătoare, în aceeaşi zi! Niciodată nu am simţit o încăpere să fie mai strâmtă decât devenise aia. Am aflat mai târziu că le plăcusem tare mult omuleților, dovadă că nu am luat vreo amendă, însă şi-au ales pe bibliotecară din diferite motive. Cred că revoluționarii nu au loc la stat, nu știu, dar cert este că îmi amintesc cu plăcere de prietenii mei de la I.N.P.

Strada Logofătul Udrişte din Bucureşti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s