Inspiro

Featured Image-ul este o fotografie a pridvorului spitalului Cantacuzino, str. Ion Movilă 5-7 din București (inițial Casa Lahovary)

004F59F6-E916-46E1-B91B-711124BC40FD

Ușor și cu răbdare. Atât am de spus. Totul se schimbă ușor și cu răbdare. Luăm ce e vechi și punem în nou. Totul se transformă liniștit. Într-o melodie nemiloasă a serbării eternului.

Când se duce Luna la culcare …

Advertisements

București, oraș de avangardă

Recunosc că a trecut ceva vreme de când nu am mai luat camera în mână și să hălăduiesc prin corpul Bucureștiului. Cred că m-am tot gândit dacă Lebede și scuturi a fost o completă onestitate față de cititori sau a fost doar o înșelăciune de rând.

Pentru că locurile extrase din context pe care le-am expus aici pentru a prezenta un oraș a cărui menire originală s-a stins, poate v-au trezit sentimente de speranță, mândrie, sau uluire. Pe când, cântărind adevărul, rămâne la final o singură întrebare care contează cu adevărat: este normal să trăim căutând oaze într-un deșert? Este normal să îți dedici viața în totalitate căutând un gust al trecutului?

Hazardul arhitectural comunist nu este singura formă care a făcut un mare defavor capitalei României, dar lui i se adaugă încă alte forme cubice și iregularități care vin din perioada pe care o trăim din plin. Căci despre ce altceva poate fi vorba în societatea noastră de astăzi decât despre ACCEPTAREA COLȚURILOR ȘI IREGULARITĂȚILOR DE PERSONALITATE?

Str. Maria Rosetti nr. 24 din București

GBA_9971

Weekend-ul care se încheie l-am petrecut în mare parte în compania unor cursanți, printre care mă aflam, încercând să găsim în noi puterea de a deveni o voce atunci când trebuie. Printre noi se afla inclusiv un membru de partid PSD, care la prima vedere a fost un om ca noi toți. S-a arătat educat, culturalizat, dezolat de greșelile colegilor de partid, mândru de ceea ce au făcut constructiv, dar totodată încercând să înțeleagă în ei acel motiv care îi consumă în rău, și nu în ultimul rând sperând în mai bine. A fost pentru a doua oară când mi s-a confirmat că dacă poporul nu ar rezona cu neamurile proaste, țara nu ar fi unde este. Repet! NU ESTE VORBA DE CINE A VOTAT ȘI CINE NU, NU ESTE VORBA CU CINE A VOTAT ȘI CU CINE NU! Este pur și simplu vorba despre magnetism și rezonanță.

Înainte să vă pregătiți să gândiți cele de mai sus, am să vă rog să faceți următorul exercițiu de memorie: luați-vă câteva momente pentru a vă aminti dacă în zilele curente, atunci când scrieți un mesaj pe e-mail, Whatsapp, Skype, Facebook, Instagram, sms-uri ș.a.m.d., folosiți majusculă pentru numele proprii și pentru orice început de propoziție.

În cazul în care nu o faceți, toate bull-shit-urile cu micul inamic “TREBUIE” cu care v-ați luptat toată viața pentru că l-ați moștenit de la părinți și bunici, toate bălăriile cu dragostea pentru bunici și străbunici, cu rude prin pușcării comuniste, absolut toate astea sunt praf în ochi venit de la niște simpli corporatiști frustrați peste măsură. Ați lapidat cu piatra analfabetismului un partid majoritar popular care vă oglindește zi de zi, pentru simplu fapt că există cel puțin un principiu prin care rezonați cu el. Pentru că îl susțineți cu nonșalanță, nepricepere, ipocrizie.

Este cel mai simplu exemplu pe care am vrut să îl dau, iar explicația stă în faptul că tot cubismul și iregularitatea formelor interioare care s-au întâmplat cu noi de-a lungul ultimei perioade, au ca motiv un singur lucru: ne-am permis să fim individuali într-o asemenea manieră, încât s-a inhibat în noi orice rațiune a:

  1. Datoriei neplătite imediat;
  2. Responsabilității neaplaudate;
  3. Sacrificiului din poveștile noastre istorice.

Avem atât de multe imperfecțiuni ca popor, încât întreaga noastră ne-putere o agățăm de mercenari sportivi precum Halep, Hagi, Nadia, whatever. Simpli idoli ai voinței, dacă nu sesizaserăți traducerea până acum.

Prin urmare, tot secretul întoarcerii noastre pe calea cea dreaptă stă într-o mână de oameni dispuși să renunțe la ei pentru noi toți. Ei vor analiza și împărți țara, precum o corporație face cu departamentele ei. Ei vor fi cei care vor studia pașii vindecării și vor aplica matematica regăsirii. Ei vor avea puterea să înțeleagă că acest popor merită această luptă. Căutați acești oameni, recunoașteți-i, ascundeți-i în casele voastre când vor fi hăituiți!

Pentru că nu oricine e menit să poarte corn în frunte, precum în poveștile lui Cantemir.

86 de ani

Ei, și iată-l și pe 20 Februarie venind cu cei 86 ani de la nașterea tatei. Nu am ce să-i doresc, pentru că efectiv nu știu cum stă treaba peste linie.

Poate doar să-mi reprim regretul că mi-ar fi plăcut să-l mai țin în brațe și să-i ascult istoriile vieții ce par continuu marca Eliade. Cred că ne-a legat întotdeauna imaginația, și mai cred că a reușit să mi-o strecoare subtil în suflet încă de când eram mic. Iar mama săraca, care încerca din răsputeri să ne țină în echilibru cu societatea.

Anul ăsta mi-ar fi plăcut să-l văd zâmbind mai mult decât oricând, subtil și ascuns în vreun colț, așa cum mi-a zâmbit parcă fluierând acea închipuire a binelui în momentul lui de trecere.

În fotografie, tata alături de câțiva necunoscuți mie, mimând un microfon de radio. 

 

 

 

Bariera și biserica

Bariera Vergului este una din amintirile contemporane despre ceea ce a fost cândva marginea Bucureștilor. Povestesc părinții și bunicii că acesta era locul în care țăranii încălțau opincile când intrau în capitală.

De la bariera Vergului (ceea ce înseamnă astăzi intersecția dintre Bulevardul Basarabiei, Calea Călărașilor, Bulevardul Decebal și Șoseaua Mihai Bravu) cum se merge înspre inima orașului pe Calea Călărașilor, în locul unde se află intersecția Delea Veche a fost cândva casa Mareșalului Antonescu. Bineînțeles că sistemul comunist a dorit cu îndârjire dărâmarea acesteia și construirea pe locul respectiv a faimoaselor blocuri.

750 m este distanța ce desparte locul fostei case de Biserica Sfinții Constantin și Elena de la Bariera Vergului aka Piața Muncii. Poate unul din cele mai disputate personaje politice și istorice din țara noastră, Ion Antonescu este ctitor plin sau parțial a nu mai puțin de cinci biserici din București și din apropiere. La propunerea părintelui Constantin Sârbu de a ridica o impozantă biserică la Bariera Vergului, Mareșalul Antonescu își asumă ctitoria din punct de vedere financiar. Iar asta spune câteva lucruri de care ar trebui să țină seamă cei care vorbesc despre istorie ca despre rețeta unei ciorbe.

Fotografia de header a articolului am găsit-o în arhiva Bibliotecii Naționale a Franței cu titlul M_Antonesco_ministre_de_Roumanie_[…]Agence_Rol. Cu siguranță nu este Mihai Antonescu, rudă cu Mareșalul Antonescu dar nici despre acesta din urmă nu am siguranța. În cel mai bun caz poate fi o fotografie rară din timpul șederii sale în Franța, deși am vagi bănuieli.

De aceea fac apel către cititori, în cazul în care pot confirma persoana din fotografie să ne scrie negreșit.


Adăugire: În fotografie este vorba despre Victor Antonescu, Ministrul de Finanțe al României. Fotografia este realizată la Paris în anul 1917. Acesta a făcut parte din cabinetul lui Ion I.C. Brătianu.

Am ales să nu public fotografii cu interiorul bisericii care să stârnească discuții aprinse pentru că așa cum omul influențează locul, iată că biserica din barieră moștenește încâlcitele dispute politice cauzate de marile războaie ale lumii. Mai multe detalii despre partea mai puțin vorbită a lui Antonescu, dacă veți avea curiozitate, într-un Articol (link) marca Jurnalul Național.

O frumoasă pictură reprezentând pe mareșal și soția acestuia se află pe peretele ce indică ctitorii.

 

 

 

 

General Constantin Coandă

Generalul Constantin Coandă (link) a fost tatăl celebrului Henri (alături de încă șase frați și surori pe care i-a avut). Și cum mereu am spus că cei care s-au remarcat în societate au provenit în mare parte din familii celebre și cu o foarte bună stare materială care au putut asigura o educație puternică, stabilă și care să permită continuitate, iată încă o dovadă.

Bulevardul Lascăr Catargiu din București

DSC_7091

Cariera lui Constantin Coandă a fost una excepțională. Cu toate astea, este un necunoscut astăzi, mai cu seamă poporului căruia i-a servit, poporul român. Și cum masele nu se pot ridica la valoarea oamenilor de geniu dar se bucură de a-i condamna mediocrității proprii, situația casei construite de general este încă o consecință a sistemului comunist: o situație incertă asupra apartenenței sale (link) care reprezintă o disfuncționalitate în antiteză cu dorințele proprietarilor de drept.

În anul 1904, Nicolae Densușianu publica broșura Sistema ortografică a limbei române ca replică la incapacitatea membrilor academiei de a respecta motivul înființării societătii, respectiv consolidarea limbii române. Înființarea ei produce tranziția în scrierea în limba română cu caractere chirilice la cea cu caractere latine, într-o epocă în care fundamentele limbii române moderne erau disputate și discutabile.

IMG_2896

Densușianu va dedica un exemplar tatălui lui Henri Coadă. Această dedicație păstrează în ea trăirile secolului 19 și a intereselor sale principale. Constantin Coandă în poziție de general adjunct, fost profesor de matematici, viitor om politic de deosebit interes pentru România.

Iată-l primind o broșură care combate sistemul gramatical de bază emis de academie, bazat pe studii de limbă la care românii nici nu visează.

IMG_2897

Construcția modernă

Bunica mea, din partea tatei, se recăsătorise cu Badea Gheorghe, cu al cărui nume va rămâne până la moarte. Locuiau în marea casă vis-a-vis de biserica Târca Vitan și despre care nu am nici o fotografie.

Într-o zi, mama și tata (proaspăt căsătoriți) merg în vizită la ei iar Badea vrea să impresioneze și se urcă în nucul din curte (să culeagă nuci). Avea vreo 80 ani cel puțin. Și cade.

Moartea avea să i se tragă de aici, dar ceva mai târziu. Apoi comuniștii dărâmă casa și pe locul ei se înalță mândre construcțiile moderne de atunci, blocurile de astăzi. Bunica se alege cu vreo două garsoniere, într-una din ele scriu eu astăzi. Badea avea două fete pe care tata nu le-a acceptat ca surori vitrege, din motive necunoscute mie. Cred că mi-ar plăcea să le fi cunoscut, sau poate pe descendentele rude prin alianță.

Cine știe de câte ori am trecut unii pe lângă alții, de câte ori ne-om fi înjurat pe stradă sau admirat, cărat sacoșile eu lor, luat mâncare la pisică din același loc sau altele?!

Calea Victoriei (fost Podul Mogoșoaiei) din București

DSC_7041

Tocilescu | Stamatiade

Sunt multe secrete în România care nu se cunosc din diferite motive. Aşa cum, spre exemplu, nu se cunoaşte că revoluţionarul Avram Iancu este nepot de frate al revoluţionarului Horia Ursu Nicola.

În general, descendențele sunt de evitat, pentru că ele poartă cu sine acea explozie a înaintaşilor, iar dacă faptele sunt întărite şi reîntărite, atunci rezultatul poate fi fatal.

Una din aceste descendențe este şi cazul lui Grigore G. Tocilescu, cel mai faimos arheolog român al secolului XIX (se aud voci). Dacă vă amintiți, Tocilescu propusese la vremea sa, un proiect prin care dorea să reasambleze monumentul de la Adamclisi într-o piață din București. Ei bine, acest Tocilescu se înrudea cu Nicolae Bălcescu.

Mai jos am postat o fotografie de pe certificatul de căsătorie al lui Grigore G. Tocilescu (24 ani) cu Irina Stamatiade (de familie aromână şi greacă – 21 ani). Martor la eveniment a fost chiar Hașdeu, în vârstă de 37 ani, prieten cu Tocilescu.

Certificat de căsătorie datat 1874, Bucureşti – Arhivele Naţionale

 

IMG_2548

Autor 2017

Astăzi s-a deschis târgul internaţional de bijuterie contemporană Autor, ediţia 2017. Ca şi în ultimii ani, este organizat la Grand Hotel du Boulevard și ține până mâine.

Şi pentru că fiecare are o poveste a lui, nu pot recomanda evenimentul pentru un lucru anume. Eu spre exemplu merg pentru că îmi place să pun în paralel puterea de creaţie în funcţie de naţionalităţi. La orice grad de extravaganță ar apela cele mai multe creaţii, este imposibil pentru artist să ascundă istoria locului de unde se trage.

Spre exemplu, asiaticii sunt fani desăvârşiţi patern-uri, nemţii au o înclinație către plastic, argentinienii pe culori, columbienii pe totemuri pre-columbiene ș.a.m.d. Creatorii români sunt cei cu care am rezonat cel mai bine. Dacă asta se datorează faptului că respirăm acelaşi aer, nu pot spune.

Vine în trend ceramica în bijuterie. Anul trecut a avut o intrare timidă și poate chiar grosolană. Anul acesta însă, trebuie să recunosc că am reușit să mă reîntorc pe la stand-uri.

Prin urmare, dacă vă lipseşte un eveniment cu companie selectă, mizați pe Autor!

Bulevardul Regina Elisabeta din București

This slideshow requires JavaScript.

Concert pentru Soare și cer albastru în DO major

Din categoria ne scărpinăm la urechea stângă cu mâna dreaptă, merg la arhive să fac o copie de pe un certificat. Mi se cere să fac plata de 1 leu la poștă, în contul lor. Poșta mă taxează cu 5 lei să pot face această operațiune.

P.S. Copia este gata după o săptămână. Deci, despre ce vorbim?

Strada Duiliu Zamfirescu din București

DSC_6513

Vocativul lui Felipe

Felipe este personajul imaginar căruia i-am răspuns eu la e-mail într-un interviu la o firmă de IT (lăsăm la o parte faptul că după 10-15 ani de muncă, la 37 ani, particip la un test de logică în care se spune că cineva are 10 mere din care s-au extras 3, câte mere s-au extras în total? şi la altul la care trebuie să răspund la un e-mail). A, și am trezit wow-uri pentru că n-am lucrat pe ciornă!

Poate nu aţi ghicit deja, dar sunt cei care m-au întrebat ce salariu vreau. Şi da, am ajuns la interviu până la urmă (uneori mă uimesc şi pe mine).

Bun. Îi răspund eu la e-mail lui Felipe şi vine Marketing Managerul care îmi corecta testele. Şi îmi face observaţia următoare:

Hello, Felipe! se scrie corect Hello Felipe,

Motivaţia a fost că semnele de exclamare înseamnă în e-mail că țipi la client. Desigur, virgula era în plus iar entuziasmul era ceva nemaiauzit. Acum, ceva-ceva, ştia ea. Pentru că “Hello, Felipe!” are un frate mai mare, şi anume pe cordialul “Dragă Felipe,”. Doar că mie nu îmi era drag Felipe.

Ce s-a întâmplat, de fapt?! De-a lungul ultimilor ani, foarte mulţi tineri fără cultură generală şi studii amănunţite, s-au trezit că sunt corporatişti. Pe principiul vă luăm de mici şi vă creştem noi. Dacă flaconul de 7 ani petrecuţi cu familia până la şcoală are soluţie diluată în el iar strecurătoarea din căpuț are găuri mari, atunci noul recrut ia de bun tot ce-i va servi instituţia de origine vestică (în care cel puţin regulile gramaticale  și fonetice sunt altele), aşa cum laptele dulce ia de bun cheagul pentru a face împreună o minunată brânză. Tot așa a apărut la noi renumitul locație folosit pentru loc, zonă, spațiu, sediu etc. sau foarte special fără grad de comparație în limba română.

Orice întâmplare ulterioară, caracterizată de relaţia cu un client, modelează în ei (din ce în ce mai bine) experienţa unei maşinării de vânzări lipsite de orice formă de emoţie sau sentiment. Iar toate acestea, în defavoarea societăţii noastre. Nu mai spun a limbii.

Este motivul pentru care veţi întâlni, în general, pe cei mai populari textieri ca având cel puţin 35 ani în etate. Adică ante1989.

Biserica Izvorul Tămăduirii de pe strada Monetăriei din București

DSC_6844