Autor 2017

Astăzi s-a deschis târgul internaţional de bijuterie contemporană Autor, ediţia 2017. Ca şi în ultimii ani, este organizat la Grand Hotel du Boulevard și ține până mâine.

Şi pentru că fiecare are o poveste a lui, nu pot recomanda evenimentul pentru un lucru anume. Eu spre exemplu merg pentru că îmi place să pun în paralel puterea de creaţie în funcţie de naţionalităţi. La orice grad de extravaganță ar apela cele mai multe creaţii, este imposibil pentru artist să ascundă istoria locului de unde se trage.

Spre exemplu, asiaticii sunt fani desăvârşiţi patern-uri, nemţii au o înclinație către plastic, argentinienii pe culori, columbienii pe totemuri pre-columbiene ș.a.m.d. Creatorii români sunt cei cu care am rezonat cel mai bine. Dacă asta se datorează faptului că respirăm acelaşi aer, nu pot spune.

Vine în trend ceramica în bijuterie. Anul trecut a avut o intrare timidă și poate chiar grosolană. Anul acesta însă, trebuie să recunosc că am reușit să mă reîntorc pe la stand-uri.

Prin urmare, dacă vă lipseşte un eveniment cu companie selectă, mizați pe Autor!

Bulevardul Regina Elisabeta din București

This slideshow requires JavaScript.

Concert pentru Soare și cer albastru în DO major

Din categoria ne scărpinăm la urechea stângă cu mâna dreaptă, merg la arhive să fac o copie de pe un certificat. Mi se cere să fac plata de 1 leu la poștă, în contul lor. Poșta mă taxează cu 5 lei să pot face această operațiune.

P.S. Copia este gata după o săptămână. Deci, despre ce vorbim?

Strada Duiliu Zamfirescu din București

DSC_6513

Vocativul lui Felipe

Felipe este personajul imaginar căruia i-am răspuns eu la e-mail într-un interviu la o firmă de IT (lăsăm la o parte faptul că după 10-15 ani de muncă, la 37 ani, particip la un test de logică în care se spune că cineva are 10 mere din care s-au extras 3, câte mere s-au extras în total? şi la altul la care trebuie să răspund la un e-mail). A, și am trezit wow-uri pentru că n-am lucrat pe ciornă!

Poate nu aţi ghicit deja, dar sunt cei care m-au întrebat ce salariu vreau. Şi da, am ajuns la interviu până la urmă (uneori mă uimesc şi pe mine).

Bun. Îi răspund eu la e-mail lui Felipe şi vine Marketing Managerul care îmi corecta testele. Şi îmi face observaţia următoare:

Hello, Felipe! se scrie corect Hello Felipe,

Motivaţia a fost că semnele de exclamare înseamnă în e-mail că țipi la client. Desigur, virgula era în plus iar entuziasmul era ceva nemaiauzit. Acum, ceva-ceva, ştia ea. Pentru că “Hello, Felipe!” are un frate mai mare, şi anume pe cordialul “Dragă Felipe,”. Doar că mie nu îmi era drag Felipe.

Ce s-a întâmplat, de fapt?! De-a lungul ultimilor ani, foarte mulţi tineri fără cultură generală şi studii amănunţite, s-au trezit că sunt corporatişti. Pe principiul vă luăm de mici şi vă creştem noi. Dacă flaconul de 7 ani petrecuţi cu familia până la şcoală are soluţie diluată în el iar strecurătoarea din căpuț are găuri mari, atunci noul recrut ia de bun tot ce-i va servi instituţia de origine vestică (în care cel puţin regulile gramaticale  și fonetice sunt altele), aşa cum laptele dulce ia de bun cheagul pentru a face împreună o minunată brânză. Tot așa a apărut la noi renumitul locație folosit pentru loc, zonă, spațiu, sediu etc. sau foarte special fără grad de comparație în limba română.

Orice întâmplare ulterioară, caracterizată de relaţia cu un client, modelează în ei (din ce în ce mai bine) experienţa unei maşinării de vânzări lipsite de orice formă de emoţie sau sentiment. Iar toate acestea, în defavoarea societăţii noastre. Nu mai spun a limbii.

Este motivul pentru care veţi întâlni, în general, pe cei mai populari textieri ca având cel puţin 35 ani în etate. Adică ante1989.

Biserica Izvorul Tămăduirii de pe strada Monetăriei din București

DSC_6844

Lege și onoare

Oficiul stării civile sector 1. Pavilionul L.

Bună ziua! zic, făcându-mi strategia în minte să vorbesc clar şi cât mai schematic. Aveam de expus un caz dificil. Sunt interesat să obţin o copie sau un extras de pe un act de căsătorie al străbunicilor mei, emis acum 103 ani!

Nu se poate! îmi răspunde amabila doamnă, pe un ton binevoitor. Nu la noi, la arhive!

Păi am fost acolo, doar că ei m-au trimis la stare civilă sector 3 întrucât actele pe care le deţin ei sunt cuprinse între anii 1865-1913. Iar sectorul 3 mi-a spus că la ei se păstrează doar acte cu vechime până în 100 ani, restul le trimit aici!

Da, dar nu se poate! Actele de orice fel se eliberează doar persoanelor în viaţă sau la cererea unei instanţe judecătoreşti sau notar în cazul în care ele nu mai sunt. Pentru ce vă trebuie?

Vreau să fac arborele genero … geneo … GENEALOGIC! (repetăm ultimul cuvânt împreună). Scot copia certificatului de naştere al bunicii. Îi arăt o ştampilă mare care tronează pe una din lateralele filei A3 şi în care este consemnată căsătoria străbunicilor, cu tot cu numărul actului înregistrat la stare civilă raionul Tudor Vladimirescu (în 1914 nu existau sectoare în Bucureşti). Vreau să merg mai departe pe fir, înțelegeți …

Luaţi loc, vă rog!

Mă gândesc că afară mai aşteaptă cinci persoane şi deja mă lungesc.

Completaţi o cerere şi menţionaţi la “este necesar la ….” ARBORE GENEALOGIC!

Completez fericit, timp în care sunt înregistrat în catastife. Încerc totuşi să pricep stările emoţionale care au condus-o de la “Nu se poate!” la “Completaţi o cerere!“. Termin. Doamna îmi zâmbeşte şi adaugă.

Dar ştiţi, nu putem să vă dăm nici fotocopie şi nici extras la document. Putem doar să vă confirmăm că documentul există sau nu!

Am plecat de acolo gândindu-mă că banane o să găsesc tocmai la metrou la Aviatorilor.

 

Strada Sfântul Elefterie colț cu Doctor Mihail Obedenaru – Gheorghiade din București

DSC_6537

Pann

Lidl.

Ea: Ce ți-ai luat, o pernă?

El (vădit atitudine amplă, sunt la primele lor ieșiri/întâlniri(?)): … da …

Ea: Dar știi că este de picioare, nu?

El (gândindu-se că tocmai aruncă 50 lei pe fereastră): … da …

Bustul lui Anton Pann, strada Logofătul Udriște din București

DSC_6563

Casa Macca

Mulți cititori poate s-au întrebat de unde vine pasiunea, aparent neînțeleasă pentru vremurile în care trăim, de a fotografia clădiri vechi. Așa cum am specificat în paginile blog-ului, fotografiile sunt lăsate la liber, pot fi descărcate și folosite de oricine, oricând dorește, fără specificarea sursei sau alte complicații.

Secretul din culisele acestei pasiuni are un punct de tangență cu cel al actorilor. Așa cum un actor trăiește mai multe vieți într-una singură, prin urmare are o vastă experiență umană, tot așa, eu găsesc o plăcere imensă în a mă contopi cu clădirile vechi și pentru o clipă, îmi pot însuși stăpânirea asupra lor.

Casele vechi, am mai spus, sunt precum oamenii. Trebuie privite îndelung înainte de a interacționa cu ele, nu trebuie bruscate, nu trebuie grăbite, nu trebuie forțate să fie mângâiate. Este absolut necesar să le hrănești cu admirația ta. Apoi ți se deschid. Ți se supun, tocmai pentru că supunerea este în concepția lor rămășagul prieteniei. Iar în momentul acela devii stăpân peste încă o parte, iar în cele din urmă vei sfârși prin a te confunda cu orașul însuși, prin a-l stăpâni prin identificare.

Sâmbătă am fost la Institutul Vasile Pârvan, pentru şedinţa foto programată cu ei. Este genul de loc care vindecă și care amplifică noblețea umană. Nu știu cum este posibil acest lucru, dar asta simți.

Întreaga colecție de fotografii va fi publicată în seara asta, în galeria foto a contului de Facebook.

Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Strada Henri Coandă din București

 

Idealistul și realistul

Primul. Cam la 17 ani, destul de ferchezuit, vădit un admirator al fetelor mai mult decât media. Celălalt, aceeaşi vârstă, uşor neîngrijit, îmbrăcat sport şi cu o geantă mare de umăr, a cărei bretea îi tăia în două torsul, pe diagonală.

Băăăăă! Nu e vorba de învăţat!!!

Ba e vorba de note mari; eşti prost?

Strada Olari din București

DSC_6736

Cel mai scurt interviu

Aplic la o poziţie de Internet Marketing Specialist. Nu specific sursa, să nu facem rulaj. La câteva zile primesc răspuns pe e-mail:

Orele 17:34

Bună ziua,

Am primit CV-ul tău, în urma aplicării la unul dintre joburile noastre. Îţi mulţumim pentru interes şi urmează să analizăm CV-ul, pentru a vedea dacă se potriveşte cu criteriile noastre.

Dacă CV-ul va fi selectat, atunci vei fi contactat în decurs de maxim 10 zile de către unul dintre colegii noştri, pentru a stabili un interviu.

Orele 18:10 (aceeaşi zi)

Bună ziua,

Înainte de a organiza un interviu îmi poţi spune te rog care ar fi aşteptările tale salariale? – pentru a vedea dacă există o compatibilitate între aşteptările tale şi oferta noastră (în ideea de a fi sigur că merită să faci efortul de a participa la interviu).

Acum, eu am răspuns, credul fiind, dar sincer, îmi scapă ceva cu țara asta?

Strada Franceză din București

DSC_6542

Austriecii și pădurile

Sunt multe discuţii pe Facebook despre tăierea pădurilor din România. Şi, aşa cum se întâmplă adesea în viaţa omului de rând, majoritatea arată cu degetul către cancer în loc să vadă care este cauza care provoacă cancerul. Odată stopată cauza, nu trebuie decât să-şi vadă de vindecat asupra a ceea ce s-a distrus până în prezent şi cam asta este.

Toată lumea e cu ochii pe austrieci. Vă spun sincer, cred că ăştia nu au tăiat nici măcar un singur copac în România. Cred că nici la viaţă lor. Sunt prea deştepţi şi prea mi-se-rupiști pentru nivelul de educaţie din RO (rezumându-ne la media matematică). Dacă voi spune că tot românii taie pentru austrieci o să iasă spiritul de geto-dac la scandal. Dar asta este adevărul şi cauza cancerului. Până nu devenim responsabili în proporţie de 70% cel puţin, în ţara asta (nu mai vorbesc la nivel planetar), lucrurile vor fi doar nişte discuţii de platforme de socializare iar boala noastră va fi mereu una autoimună.

Credeți că Leroy Merlin, Ikea, sau care mai erau de nu mai cumpără lemn de la austrieci înseamnă schimbare? Păi nu mai cumpără în România, praf în ochi, dar Leroy și etc. nu s-au născut în RO. Câte nu se îmbuibă cu lemn în afară?

Adevărul (dincolo de priza istorică de unde ne încărcăm din când în când cu energie de fapte mari) este că România creşte la sânul ei vipere atât de veninoase încât măiastra ţară de altădată, este astăzi un muzeu neconvenţional într-o lume sângeroasă şi avansată tehnologic. Noua politică de dominare este consumerismul. Şi ce poţi face, cetăţene? Gândește!

Ce nu văd austriecii este faptul că la fel cum animalele rămase fără cuib vin peste oameni (a se vedea mulţimea de pescăruşi, porumbei, ciori care “s-au născut” brusc la oraş, nu mai spun de urși în zonele montane etc.), la fel şi băştinaşii români vor veni peste austrieci la un moment dat aşa cum au venit colonizaţii peste marile puteri şi de care acum nu mai scapă şi se văicăresc atâta.

Cu alte cuvinte, o mână spală pe alta.

Pridvorul Bisericii Sfântul Elefterie Vechi din București

DSC_6536

Gentlemen’s barbershop

De ceva vreme mă tund într-o frizerie a seniorilor. Este prin centru şi nu aparţine de Igiena S.A., şi are faianţă albastră care te deprimă.

Să rămânem cu bretonul! După care urmează un Ha! care umple toată sala.

Recunosc o voce la vreo 65 ani şi întorc curios privirea, fiind singurul caz de coafură bărbătească cu breton la etatea asta. Omul meu este pensionar, mai are păr doar pe părţile laterale ale capului şi la spate, parietalul îi luceşte sub câteva fire albe, scurte şi răzleţe, pe care le pot număra cu certitudine la o primă vedere fără să-mi astup vreunul din ochi. Sunt singurul care zâmbeşte.

La nici 2-3 minute, intră un domn cu prestanţă. Salută politicos. Să aibă aproape 70 ani, înalt, cu mustaţă, stafidiu dar drept. Din ton, pare să fi avut o poziți importantă în trecut.

Dezbrăcaţi-vă la curier, vă rog!, îl îndeamnă frizerița mea, cu un ton-voice de azil de bătrâni.

Dar nu de tot!, vine replica baritonală, cu un soi de noblețe.

Ha!, se aude un zgomot care umple din nou sala.

Una peste alta am ieșit tuns ca naiba de acolo, dar nu pentru frumusețe merg acolo, ci pentru starea de bine pe care mi-o dă orice vizită.

Calea Victoriei nr. 115 din București, Casa Monteoru

DSC_6708