SUTER

Trăind în București, aveam să realizez cu tristețe că aglomerarea de clădiri și de oameni, dă blestemul de a amorți simțurile perceperii cu adevărat a reliefului orașului. București este socotit ca fiind oraș de câmpie, ceea ce te duce aproape instantaneu cu gândul la câmpurile de margine de autostradă, în mijlocul cărora Bucureștii (sau Bucurii, după cum vă este mai usor) au început să construiască. Și totuși, orașul s-a clădit în mijlocul unei păduri dese, cunoscută astăzi drept codrul Vlăsiei.

Mai mult decât atât, în perimetrul său, orașul însumează câteva dealuri importante, cum ar fi dealul Uranus, dealul Mitropoliei, dealul Cotrocenilor, dealul Filaret, dealul Spirii, dealul Arsenalului, dealul Văcărești, dealul Radu Vodă. Da, Roma, Iași, Tulcea și București.

Apoi, dacă ar fi să considerăm denumiri precum Biserica Gorgani (gorgan însemnează pe mormânt tumular), ne dăm seama că locul nu era chiar unul arid cum s-ar crede, iar primul Bucur s-ar fi pitulat într-un ținut care fusese cel puțin străbătut în vechime, dacă nu chiar locuit.

Fotografiile au fost realizare la Palatul Suter de pe Aleea Suter din București (astăzi Suter Palace Heritage Boutique Hotel)

GBA_0321

Astfel, aparent ostil dar la adăpost natural, pământul regatului începe să se lase modelat de pricepere arhitecturală încă de prin secolul XV, suindu-se până prin secolul XIX. Tuneluri secrete ce datează din vremea domnului Vlad Țepeș străbat și astăzi întunericul uitării de sub noi.

Odată cu despădurirea marginilor lui, devine ușor batabil, ceea ce face ca domni importanți să-și retragă curțile la Târgoviște, lângă munți. Apoi urmează perioada drumurilor noroioase și pavarea lor cu bârne din lemn, linia ferată a Regelui Carol I și explozia arhitecturală a începutului de secol XIX.

GBA_0314

Desfăcut în părți de veac, fiecare period în parte posedă o caracteristică a vremii și prin urmare a lăsat dâre ca atare. Doar că trebuie căutate, ele încă există într-un oraș sugrumat, incult și plin de frică. Căci o comoară ascunsă în noroaie dăinuie peste generații, neștiută și nebăgată în seamă.

GBA_0480

Construcția modernă

Bunica mea, din partea tatei, se recăsătorise cu Badea Gheorghe, cu al cărui nume va rămâne până la moarte. Locuiau în marea casă vis-a-vis de biserica Târca Vitan și despre care nu am nici o fotografie.

Într-o zi, mama și tata (proaspăt căsătoriți) merg în vizită la ei iar Badea vrea să impresioneze și se urcă în nucul din curte (să culeagă nuci). Avea vreo 80 ani cel puțin. Și cade.

Moartea avea să i se tragă de aici, dar ceva mai târziu. Apoi comuniștii dărâmă casa și pe locul ei se înalță mândre construcțiile moderne de atunci, blocurile de astăzi. Bunica se alege cu vreo două garsoniere, într-una din ele scriu eu astăzi. Badea avea două fete pe care tata nu le-a acceptat ca surori vitrege, din motive necunoscute mie. Cred că mi-ar plăcea să le fi cunoscut, sau poate pe descendentele rude prin alianță.

Cine știe de câte ori am trecut unii pe lângă alții, de câte ori ne-om fi înjurat pe stradă sau admirat, cărat sacoșile eu lor, luat mâncare la pisică din același loc sau altele?!

Calea Victoriei (fost Podul Mogoșoaiei) din București

DSC_7041