General Constantin Coandă

Generalul Constantin Coandă (link) a fost tatăl celebrului Henri (alături de încă șase frați și surori pe care i-a avut). Și cum mereu am spus că cei care s-au remarcat în societate au provenit în mare parte din familii celebre și cu o foarte bună stare materială care au putut asigura o educație puternică, stabilă și care să permită continuitate, iată încă o dovadă.

Bulevardul Lascăr Catargiu din București

DSC_7091

Cariera lui Constantin Coandă a fost una excepțională. Cu toate astea, este un necunoscut astăzi, mai cu seamă poporului căruia i-a servit, poporul român. Și cum masele nu se pot ridica la valoarea oamenilor de geniu dar se bucură de a-i condamna mediocrității proprii, situația casei construite de general este încă o consecință a sistemului comunist: o situație incertă asupra apartenenței sale (link) care reprezintă o disfuncționalitate în antiteză cu dorințele proprietarilor de drept.

În anul 1904, Nicolae Densușianu publica broșura Sistema ortografică a limbei române ca replică la incapacitatea membrilor academiei de a respecta motivul înființării societătii, respectiv consolidarea limbii române. Înființarea ei produce tranziția în scrierea în limba română cu caractere chirilice la cea cu caractere latine, într-o epocă în care fundamentele limbii române moderne erau disputate și discutabile.

IMG_2896

Densușianu va dedica un exemplar tatălui lui Henri Coadă. Această dedicație păstrează în ea trăirile secolului 19 și a intereselor sale principale. Constantin Coandă în poziție de general adjunct, fost profesor de matematici, viitor om politic de deosebit interes pentru România.

Iată-l primind o broșură care combate sistemul gramatical de bază emis de academie, bazat pe studii de limbă la care românii nici nu visează.

IMG_2897

Advertisements

Girafa

Îmi propun să fiu punct ochit – punct lovit. O singură tarabă şi să termin elegant. Ies de la Unirii de la metrou şi cotesc dreapta. Aşa spunea vocea aia din cap. Care voce? A, nu v-am povestit de ea. Eh, găsim noi timp şi de asta.

Ies, mă opresc la prima tarabă. Mă aplec în faţă unui panou pe care erau numai mărţişoare cu animale. Decupate în placaj şi vopsite colorat. Mă uit şi le găsesc drăguţe: pisică, altă pisică, şoarece, un câine, o bufniţă. Eu căutam o girafă pentru cea mai bună prietenă a iubitei mele. Băi, nu găsesc și am tendința să gândesc naționalist, adică de ce să iau o girafă ca simbol al Primăverii? Dar tipicar și ambițios cum mă cunosc unii, o iau de la capăt în speranța că poate îmi scăpase: pisica, cealaltă pisică, şoarecele, capul de bufniţă pe galben de data asta, prima bufniţă pe violet, câinele în treacăt, dubluri. Nu găsesc girafa aia nenorocită și pace.

Vânzătoarea mă tot privea şi aştepta să mă decid asupra exemplarului. Din ochii ei văd că și-a dat seama că am tendința să fac o tragedie din asta, drept pentru care adaugă precum un mujdei de usturoi la o porție de paste:

Avem şi chitări dacă doriţi!

Strada Matei Basarab din București

dsc_6573

Bucureștii pandurilor

Cel mai curat București este cel al primei ninsori. Așa a fost din vechiul timp al bordeielor, venite din vremea lui Vladimirescu și chiar de dinainte, despre cum scrie Regina României, Maria.

Pavajele de lemn de deasupra noroaielor imense în care se scufundau odată căruțele sub blestemele căruțașilor, șipcile desprinse care trosneau și se ridicau sub impulsul vreunei roți sau copite de cal, bordeiele săpate jumătate în pământ cu acoperiș de stuf, casele înghesuite și sărăcăcioase ale călugărilor ponosiți și aciuați pe lângă farul orașului, Dealul Mitropoliei, tot acest spectacol pe care îl pot înțelege prea puțini oameni, era acoperit doar de către iarnă. Tăcerea grea și viscolul îi ținea în casă pe toți, greci bogați, armeni negustori și servanți, țigani soioși și înșelători, turci, români abătuți, răbdători și înșelați în propria țară.

Și după cum spune Regina, Bucureștii rămaseră credincioși renumelui de demult al unui oraș primejdios de vesel ce era, unde fanarioții și femeile îngreuiau mult datoria bărbaților de a fi cu suflet curat și supuși datoriei.

Bulevardul Protopopescu din București

dsc_3335