SUTER

Trăind în București, aveam să realizez cu tristețe că aglomerarea de clădiri și de oameni, dă blestemul de a amorți simțurile perceperii cu adevărat a reliefului orașului. București este socotit ca fiind oraș de câmpie, ceea ce te duce aproape instantaneu cu gândul la câmpurile de margine de autostradă, în mijlocul cărora Bucureștii (sau Bucurii, după cum vă este mai usor) au început să construiască. Și totuși, orașul s-a clădit în mijlocul unei păduri dese, cunoscută astăzi drept codrul Vlăsiei.

Mai mult decât atât, în perimetrul său, orașul însumează câteva dealuri importante, cum ar fi dealul Uranus, dealul Mitropoliei, dealul Cotrocenilor, dealul Filaret, dealul Spirii, dealul Arsenalului, dealul Văcărești, dealul Radu Vodă. Da, Roma, Iași, Tulcea și București.

Apoi, dacă ar fi să considerăm denumiri precum Biserica Gorgani (gorgan însemnează pe mormânt tumular), ne dăm seama că locul nu era chiar unul arid cum s-ar crede, iar primul Bucur s-ar fi pitulat într-un ținut care fusese cel puțin străbătut în vechime, dacă nu chiar locuit.

Fotografiile au fost realizare la Palatul Suter de pe Aleea Suter din București (astăzi Suter Palace Heritage Boutique Hotel)

Astfel, aparent ostil dar la adăpost natural, pământul regatului începe să se lase modelat de pricepere arhitecturală încă de prin secolul XV, suindu-se până prin secolul XIX. Tuneluri secrete ce datează din vremea domnului Vlad Țepeș străbat și astăzi întunericul uitării de sub noi.

Odată cu despădurirea marginilor lui, devine ușor batabil, ceea ce face ca domni importanți să-și retragă curțile la Târgoviște, lângă munți. Apoi urmează perioada drumurilor noroioase și pavarea lor cu bârne din lemn, linia ferată a Regelui Carol I și explozia arhitecturală a începutului de secol XIX.

Desfăcut în părți de veac, fiecare period în parte posedă o caracteristică a vremii și prin urmare a lăsat dâre ca atare. Doar că trebuie căutate, ele încă există într-un oraș sugrumat, incult și plin de frică. Căci o comoară ascunsă în noroaie dăinuie peste generații, neștiută și nebăgată în seamă.

Autor 2017

Astăzi s-a deschis târgul internaţional de bijuterie contemporană Autor, ediţia 2017. Ca şi în ultimii ani, este organizat la Grand Hotel du Boulevard și ține până mâine.

Şi pentru că fiecare are o poveste a lui, nu pot recomanda evenimentul pentru un lucru anume. Eu spre exemplu merg pentru că îmi place să pun în paralel puterea de creaţie în funcţie de naţionalităţi. La orice grad de extravaganță ar apela cele mai multe creaţii, este imposibil pentru artist să ascundă istoria locului de unde se trage.

Spre exemplu, asiaticii sunt fani desăvârşiţi patern-uri, nemţii au o înclinație către plastic, argentinienii pe culori, columbienii pe totemuri pre-columbiene ș.a.m.d. Creatorii români sunt cei cu care am rezonat cel mai bine. Dacă asta se datorează faptului că respirăm acelaşi aer, nu pot spune.

Vine în trend ceramica în bijuterie. Anul trecut a avut o intrare timidă și poate chiar grosolană. Anul acesta însă, trebuie să recunosc că am reușit să mă reîntorc pe la stand-uri.

Prin urmare, dacă vă lipseşte un eveniment cu companie selectă, mizați pe Autor!

Bulevardul Regina Elisabeta din București

This slideshow requires JavaScript.

SCALA BOUTIQUE

Este la mare modă blogging-ul de profesie, adică să câştigi de pe urma publicării pe blog-ul personal a reclamelor diferitelor brand-uri, din toate categoriile.

Nu găsesc că ar fi o problemă, fiecare îşi negociază viaţa aşa cum ştie, până la urmă (şi mai presus de tot, cum poate). Însă atitudinea blogg-erilor de profesie lasă cu totul de dorit în România. Lipsa oricărei perspective gramatical coerente, de creație și mai ales de comunicare. Nu este vorba de marketing nicicum, nu este vorba de PR mai deloc. Evident, este o maimuţăreală specific celor care nu au avut parte de o educaţie aderentă, prin urmare la ce naibii se uită lumea în gură lor? Oamenii nu văd că împăratul e gol?

Vorba bătrânilor din The Muppets Show: “The question is: what is a manahmanah?” şi răspunsul vine inevitabil: “The question is: who cares?”.

Aşadar, oameni buni, nu vă pierdeţi valorile. Modulările astea de răsfățați ai societății vin şi pleacă întotdeauna, ele sunt parazitare, prin urmare trecătoare.

Și cât de bine ar fi să ne putem întoarce la credinţa poporană conform căreia munca fizică este igiena sufletului. Un pic adusă din condei și reușim să o adaptăm și la vremurile noastre.

Scala Boutique Hotel, strada C.A. Rosetti nr. 19 din București

CONTINENTAL

Creşa am urmat-o la săptămânală. Mă luau ai mei Vineri sau Sâmbătă şi mă duceau Luni. Plângeam atunci cât să umplu o albie de râu dar cumva timpul trece. Câteva flash-uri mi-au rămas dar, curios, nici unul de când plângeam.

Apoi la grădiniţă m-au trimis în prima şi, avea să se dovedească, cea mai lungă tabără: trei săptămâni la Sâmbăta de Sus. Mi se lungiseră urechile de dorul lor, dar deja nu mai plângeam de ceva vreme. Mai aveam, însă, de lucrat la pipi în pat. Fir-ar!

Apoi, trebuie să fi fost prin clasele primare când părinţii mă căţărau pe toţi munţii şi mă duceau peste tot prin ţară. Era vremea când tata îmi punea mâncare în palmă, palma mea o ţinea în palma lui şi mă învăţa cum să hrănesc animalele din mână. Îmi era o frică de înnebuneam, însă el se înfăşura cu totul pe mine şi îmi dădea o stare de confort părintesc iar în mine creştea încrederea de sine. Așa am hrănit câini de stână, măgari, capre, cai și vaci.

Grosso modo, uneori mă simtem în carantină, alte ori nu. Însă am crescut într-o armonie pe care copiii zilelor noastre nu o cunosc. Ei sunt generalmente dependenţi de părinţi, şi nu în modul liniştitor, ci în cel îngrijorător.

Și totul pleacă de la cine joacă rolul lui Dumnezeu în familie.

Grand Hotel Continental *****, Calea Victoriei 56 din București (fondat în anul 1828)

Astrodom

Lumea nedomolită a tatălui meu. Poveștile lui în care pescuia scoici din mâlul lacului Tei și le aducea la suprafață adunându-le în slip. Ce mai nebunie! De-ai ști tată câte piscine s-au făcut astăzi?! Și nu se mai scufundă oamenii, doar se dau cu creme și se tatuează.

Îmi amintesc că eram pe unul din vechile ștranduri și în bazin fiind, mă tot lua pe umeri. Mă aruncam în apă de deasupra lui. Un țigănuș se uita obsesiv la noi, la râsetele noastre. Tata îl vede și îi spune: Ce mă, tap’tu nu te aruncă și pe tine la fel? Tata e mort de 2 ani, nene!

Și tata n-a mai fost om în ziua aceea.

Hotel Domenii Plaza din București, str. Al. Constantinescu nr. 33