Construcția modernă

Bunica mea, din partea tatei, se recăsătorise cu Badea Gheorghe, cu al cărui nume va rămâne până la moarte. Locuiau în marea casă vis-a-vis de biserica Târca Vitan și despre care nu am nici o fotografie.

Într-o zi, mama și tata (proaspăt căsătoriți) merg în vizită la ei iar Badea vrea să impresioneze și se urcă în nucul din curte (să culeagă nuci). Avea vreo 80 ani cel puțin. Și cade.

Moartea avea să i se tragă de aici, dar ceva mai târziu. Apoi comuniștii dărâmă casa și pe locul ei se înalță mândre construcțiile moderne de atunci, blocurile de astăzi. Bunica se alege cu vreo două garsoniere, într-una din ele scriu eu astăzi. Badea avea două fete pe care tata nu le-a acceptat ca surori vitrege, din motive necunoscute mie. Cred că mi-ar plăcea să le fi cunoscut, sau poate pe descendentele rude prin alianță.

Cine știe de câte ori am trecut unii pe lângă alții, de câte ori ne-om fi înjurat pe stradă sau admirat, cărat sacoșile eu lor, luat mâncare la pisică din același loc sau altele?!

Calea Victoriei (fost Podul Mogoșoaiei) din București

DSC_7041

Gentlemen’s barbershop

De ceva vreme mă tund într-o frizerie a seniorilor. Este prin centru şi nu aparţine de Igiena S.A., şi are faianţă albastră care te deprimă.

Să rămânem cu bretonul! După care urmează un Ha! care umple toată sala.

Recunosc o voce la vreo 65 ani şi întorc curios privirea, fiind singurul caz de coafură bărbătească cu breton la etatea asta. Omul meu este pensionar, mai are păr doar pe părţile laterale ale capului şi la spate, parietalul îi luceşte sub câteva fire albe, scurte şi răzleţe, pe care le pot număra cu certitudine la o primă vedere fără să-mi astup vreunul din ochi. Sunt singurul care zâmbeşte.

La nici 2-3 minute, intră un domn cu prestanţă. Salută politicos. Să aibă aproape 70 ani, înalt, cu mustaţă, stafidiu dar drept. Din ton, pare să fi avut o poziți importantă în trecut.

Dezbrăcaţi-vă la curier, vă rog!, îl îndeamnă frizerița mea, cu un ton-voice de azil de bătrâni.

Dar nu de tot!, vine replica baritonală, cu un soi de noblețe.

Ha!, se aude un zgomot care umple din nou sala.

Una peste alta am ieșit tuns ca naiba de acolo, dar nu pentru frumusețe merg acolo, ci pentru starea de bine pe care mi-o dă orice vizită.

Calea Victoriei nr. 115 din București, Casa Monteoru

DSC_6708