Între ziduri
Am fost de curând la Muzeul de Artă din București la o expoziție dedicată Reginei Maria și Regelui Ferdinand. Tablourile sunt excepționale. Și, nu m-am putut abține să nu privesc în adâncul personalității lor prin prisma detaliilor ce țin de chiromanție.
Iată cum fotografia surprinde pictura, precum substanța cuprinde esența.
Mai multe fotografii pe pagina de Fb.
Casa Stefan Luchian din Bucuresti, astazi Trattoria Verdi
Ieri l-am intalnit pe Don Quixote.
Jur ca era neschimbat fata de cum il scrisese Cervantes. Continui sa ma intreb cum e posibil ca dupa atatea si atatea secole sa apara din nou, in aceeasi postura. Ciclicitatea, domnilor, doamnelor! Ciclicitatea nu e o himera si nici eu nu sunt un romantic depasit, credeti-ma pe cuvant; don Quixote este dincolo de granitele inchipuirii.
Aceeasi privire blanda si visatoare, ingrijit desi umbla de colo-colo, un gentleman in miscari si vorba, poarta o armura pe care restul lumii nu o vede, deci nu o poate intelege. Il stiu pe omul asta de mai bine de 6-7 ani (sper sa nu ma insele memoria), am chiar si o fotografie cu el de pe vremea cand umbla cu un caine maro-capucin dupa el. Atunci nu vazusem, acum am putut vedea. Nu l-am intrebat nimic despre el sau ce are de gand sa faca. Cine sunt eu sa intru peste misiunile sale sa fac pe desteptul?
Zambesc trist. Ieri, l-am vazut pe Don Quixote.
El tremura ca alte dati
In codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
In mari din tot inaltul:
– “Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind în cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor si rece.”
(sfarsit – Luceafarul, Mihai Eminescu – anterior CANTACUZINO)
Statuia Alexandru Lahovari, piata Lahovari din Bucuresti
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata;
Abia un brat pe gat i-a pus
Si ea l-a prins în brate…
Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie,
Pe crestetele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.
Ea, imbatata de amor,
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-i increde:
– “Cobori în jos, luceafar bland,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n codru si în gând,
Norocu-mi lumineaza!”
(continuare din Luceafarul, Mihai Eminescu – anterior BARATIA)
Spitalul Coltea din Bucuresti 1867-1888
“Edificiu de stil academist francez, ridicat dupa planurile arhitectului Joseph Schiffler, pe locul unde se intemeiase in 1704 primul asezamant spitalicesc din Bucuresti (cu doar 24 paturi), ce a fost reconstruit in 1836-1842 (arhitect Heinrich van Fausser, antreprenor arhitect Conrad Schwink) si 1849”
Statuia lui Mihail Cantacuzino – sculptor Karl Storck; este prima statuie inaltata in Bucuresti (1865-1869), fiind realizata din marmura de Carrara. Mihail Cantacuzino este intemeietorul spitalului (fusese construit pentru saraci) iar numele Coltea este al proprietarului de teren al vremii.
Pe locul actual al spitalului Coltea, cuprinzand toata aria pana la statuile din fata Universitatii, s-a situat Manastirea Coltea care avea cimitirul fix in zona unde astazi sad cele patru statui de la Universitate, unde cu cativa ani in urma s-a escavat in vederea amenajarii pietii. Din cunostintele mele, totul a fost acoperit la loc iar astazi se dau concerte in zona. Bine, rau? Lasam cititorul sa gandeasca singur.
Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara –
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afara.
– “Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ti urmez chemarea,
Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea.
Ca în camara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborat cu-al meu senin
Si m-am născut din ape.
O, vin’! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasa.
Colo-n palate de margean
Te-oi duce veacuri multe,
Si toata lumea-n ocean
De tine o s-asculte.”
(continuare din Luceafarul, Mihai Eminescu – precedent, vezi Casa Miclescu)
Mormantul printului Konstandin Michail Sutu din curtea bisericii Izvorul Tamaduirii – Mavrogheni (sau Mânăstirea de la Cişmeaua Mavrogheni) din Bucuresti
Frunze luminand copaci
Dupa o ploaie fericita,
Ma simt din nou matur si plang,
Ca am pierdut micuta clipa.
Micuta clipa linistita
Si simpla in a ei poveste,
Ma simt din nou matur si plang,
Ca nu mai am sa-mi dau vreo veste.
Tulpini inalte si scobite
Mi-erau fagaduite harti,
Si stau lipit de fagi si plang,
Ca am uitat sa-nvat din carti.
Si vantul parca-mi este lant
Ce ma tot trage inapoi,
As vrea sa ma intorc sa plang,
Ce am avut noi amandoi.
Si plang, si plang, si ma tot frang
Si nu-mi mai inteleg nici frica,
Am luminat si frunzele-n copaci
Si tot nu-mi linistesc ursita.
din volumul de poezie TU LA MIJLOC (2005)
Str. Covaci din Bucuresti, Centrul Vechi sau Centrul Istoric.
Prezentul este precum umbra: cu cat il apropii de lumina mai mult, cu atat dispare.
Uneori ochii mari si petalele se confunda,
Miros cam la fel si usor, te afunda
In funde de lacrimi dulceag parfumate,
In pene si zboruri prelung asudate.
Si-atunci imi soptesc si tacut ma alint
In mersu-ti subtire si plin de timid,
Alerg prin colinde sa-nvat sa te pierd,
Alerg catre gandul ca vreau sa dezmierd.
din In timpul unei masturbari, indiferent de sex, ingerii pleaca (2005)
Aceasta imagine este luata in timpul concertului simfonic din parcul IOR din Bucuresti, pe 31 August 2014, ziua cand se celebreaza limba romana. Prezenta lui Eugen Doga, ilustru in arta sa, a onorat Romania iara noi pe el. Ii multumim si il stimam asa cum este cuvenit.
Oamenii nu pricep inca conceptul de Zeu. Iar cand il intalnesc, i-ar face o poza pentru Facebook.
Spuneam candva ca exista o corespondenta intre literele G, H, J si X, astfel incat s-au inlocuit treptat in istoria scrisului, una pe cealalta. Cel mai graitor exemplu este numele George cu variantele sale Jorj, Horhe, Xerx(es) – pronuntie si grafic. Acelasi lucru cu Quijote, Quixote, Quigoethe.
In cazul numelui Ghika, interventia s-a facut dinspre Xika, Sica sau pumnal in limba veche.
Statuia printului Vladimir Ghika, beatificat in 2013 de catre Biserica Catolica. Strada Emil Pangratti intersectie cu mica strada ce da in restaurant Casa Boiereasca, din Bucuresti.
