Bucureștii pandurilor

Cel mai curat București este cel al primei ninsori. Așa a fost din vechiul timp al bordeielor, venite din vremea lui Vladimirescu și chiar de dinainte, despre cum scrie Regina României, Maria.

Pavajele de lemn de deasupra noroaielor imense în care se scufundau odată căruțele sub blestemele căruțașilor, șipcile desprinse care trosneau și se ridicau sub impulsul vreunei roți sau copite de cal, bordeiele săpate jumătate în pământ cu acoperiș de stuf, casele înghesuite și sărăcăcioase ale călugărilor ponosiți și aciuați pe lângă farul orașului, Dealul Mitropoliei, tot acest spectacol pe care îl pot înțelege prea puțini oameni, era acoperit doar de către iarnă. Tăcerea grea și viscolul îi ținea în casă pe toți, greci bogați, armeni negustori și servanți, țigani soioși și înșelători, turci, români abătuți, răbdători și înșelați în propria țară.

Și după cum spune Regina, Bucureștii rămaseră credincioși renumelui de demult al unui oraș primejdios de vesel ce era, unde fanarioții și femeile îngreuiau mult datoria bărbaților de a fi cu suflet curat și supuși datoriei.

Bulevardul Protopopescu din București

dsc_3335