Bariera și biserica

Bariera Vergului este una din amintirile contemporane despre ceea ce a fost cândva marginea Bucureștilor. Povestesc părinții și bunicii că acesta era locul în care țăranii încălțau opincile când intrau în capitală.

De la bariera Vergului (ceea ce înseamnă astăzi intersecția dintre Bulevardul Basarabiei, Calea Călărașilor, Bulevardul Decebal și Șoseaua Mihai Bravu) cum se merge înspre inima orașului pe Calea Călărașilor, în locul unde se află intersecția Delea Veche a fost cândva casa Mareșalului Antonescu. Bineînțeles că sistemul comunist a dorit cu îndârjire dărâmarea acesteia și construirea pe locul respectiv a faimoaselor blocuri.

750 m este distanța ce desparte locul fostei case de Biserica Sfinții Constantin și Elena de la Bariera Vergului aka Piața Muncii. Poate unul din cele mai disputate personaje politice și istorice din țara noastră, Ion Antonescu este ctitor plin sau parțial a nu mai puțin de cinci biserici din București și din apropiere. La propunerea părintelui Constantin Sârbu de a ridica o impozantă biserică la Bariera Vergului, Mareșalul Antonescu își asumă ctitoria din punct de vedere financiar. Iar asta spune câteva lucruri de care ar trebui să țină seamă cei care vorbesc despre istorie ca despre rețeta unei ciorbe.

Fotografia de header a articolului am găsit-o în arhiva Bibliotecii Naționale a Franței cu titlul M_Antonesco_ministre_de_Roumanie_[…]Agence_Rol. Cu siguranță nu este Mihai Antonescu, rudă cu Mareșalul Antonescu dar nici despre acesta din urmă nu am siguranța. În cel mai bun caz poate fi o fotografie rară din timpul șederii sale în Franța, deși am vagi bănuieli.

De aceea fac apel către cititori, în cazul în care pot confirma persoana din fotografie să ne scrie negreșit.


Adăugire: În fotografie este vorba despre Victor Antonescu, Ministrul de Finanțe al României. Fotografia este realizată la Paris în anul 1917. Acesta a făcut parte din cabinetul lui Ion I.C. Brătianu.

Am ales să nu public fotografii cu interiorul bisericii care să stârnească discuții aprinse pentru că așa cum omul influențează locul, iată că biserica din barieră moștenește încâlcitele dispute politice cauzate de marile războaie ale lumii. Mai multe detalii despre partea mai puțin vorbită a lui Antonescu, dacă veți avea curiozitate, într-un Articol (link) marca Jurnalul Național.

O frumoasă pictură reprezentând pe mareșal și soția acestuia se află pe peretele ce indică ctitorii.

 

 

 

 

Advertisements

General Constantin Coandă

Generalul Constantin Coandă (link) a fost tatăl celebrului Henri (alături de încă șase frați și surori pe care i-a avut). Și cum mereu am spus că cei care s-au remarcat în societate au provenit în mare parte din familii celebre și cu o foarte bună stare materială care au putut asigura o educație puternică, stabilă și care să permită continuitate, iată încă o dovadă.

Bulevardul Lascăr Catargiu din București

DSC_7091

Cariera lui Constantin Coandă a fost una excepțională. Cu toate astea, este un necunoscut astăzi, mai cu seamă poporului căruia i-a servit, poporul român. Și cum masele nu se pot ridica la valoarea oamenilor de geniu dar se bucură de a-i condamna mediocrității proprii, situația casei construite de general este încă o consecință a sistemului comunist: o situație incertă asupra apartenenței sale (link) care reprezintă o disfuncționalitate în antiteză cu dorințele proprietarilor de drept.

În anul 1904, Nicolae Densușianu publica broșura Sistema ortografică a limbei române ca replică la incapacitatea membrilor academiei de a respecta motivul înființării societătii, respectiv consolidarea limbii române. Înființarea ei produce tranziția în scrierea în limba română cu caractere chirilice la cea cu caractere latine, într-o epocă în care fundamentele limbii române moderne erau disputate și discutabile.

IMG_2896

Densușianu va dedica un exemplar tatălui lui Henri Coadă. Această dedicație păstrează în ea trăirile secolului 19 și a intereselor sale principale. Constantin Coandă în poziție de general adjunct, fost profesor de matematici, viitor om politic de deosebit interes pentru România.

Iată-l primind o broșură care combate sistemul gramatical de bază emis de academie, bazat pe studii de limbă la care românii nici nu visează.

IMG_2897

Construcția modernă

Bunica mea, din partea tatei, se recăsătorise cu Badea Gheorghe, cu al cărui nume va rămâne până la moarte. Locuiau în marea casă vis-a-vis de biserica Târca Vitan și despre care nu am nici o fotografie.

Într-o zi, mama și tata (proaspăt căsătoriți) merg în vizită la ei iar Badea vrea să impresioneze și se urcă în nucul din curte (să culeagă nuci). Avea vreo 80 ani cel puțin. Și cade.

Moartea avea să i se tragă de aici, dar ceva mai târziu. Apoi comuniștii dărâmă casa și pe locul ei se înalță mândre construcțiile moderne de atunci, blocurile de astăzi. Bunica se alege cu vreo două garsoniere, într-una din ele scriu eu astăzi. Badea avea două fete pe care tata nu le-a acceptat ca surori vitrege, din motive necunoscute mie. Cred că mi-ar plăcea să le fi cunoscut, sau poate pe descendentele rude prin alianță.

Cine știe de câte ori am trecut unii pe lângă alții, de câte ori ne-om fi înjurat pe stradă sau admirat, cărat sacoșile eu lor, luat mâncare la pisică din același loc sau altele?!

Calea Victoriei (fost Podul Mogoșoaiei) din București

DSC_7041

Tocilescu | Stamatiade

Sunt multe secrete în România care nu se cunosc din diferite motive. Aşa cum, spre exemplu, nu se cunoaşte că revoluţionarul Avram Iancu este nepot de frate al revoluţionarului Horia Ursu Nicola.

În general, descendențele sunt de evitat, pentru că ele poartă cu sine acea explozie a înaintaşilor, iar dacă faptele sunt întărite şi reîntărite, atunci rezultatul poate fi fatal.

Una din aceste descendențe este şi cazul lui Grigore G. Tocilescu, cel mai faimos arheolog român al secolului XIX (se aud voci). Dacă vă amintiți, Tocilescu propusese la vremea sa, un proiect prin care dorea să reasambleze monumentul de la Adamclisi într-o piață din București. Ei bine, acest Tocilescu se înrudea cu Nicolae Bălcescu.

Mai jos am postat o fotografie de pe certificatul de căsătorie al lui Grigore G. Tocilescu (24 ani) cu Irina Stamatiade (de familie aromână şi greacă – 21 ani). Martor la eveniment a fost chiar Hașdeu, în vârstă de 37 ani, prieten cu Tocilescu.

Certificat de căsătorie datat 1874, Bucureşti – Arhivele Naţionale

 

IMG_2548

Autor 2017

Astăzi s-a deschis târgul internaţional de bijuterie contemporană Autor, ediţia 2017. Ca şi în ultimii ani, este organizat la Grand Hotel du Boulevard și ține până mâine.

Şi pentru că fiecare are o poveste a lui, nu pot recomanda evenimentul pentru un lucru anume. Eu spre exemplu merg pentru că îmi place să pun în paralel puterea de creaţie în funcţie de naţionalităţi. La orice grad de extravaganță ar apela cele mai multe creaţii, este imposibil pentru artist să ascundă istoria locului de unde se trage.

Spre exemplu, asiaticii sunt fani desăvârşiţi patern-uri, nemţii au o înclinație către plastic, argentinienii pe culori, columbienii pe totemuri pre-columbiene ș.a.m.d. Creatorii români sunt cei cu care am rezonat cel mai bine. Dacă asta se datorează faptului că respirăm acelaşi aer, nu pot spune.

Vine în trend ceramica în bijuterie. Anul trecut a avut o intrare timidă și poate chiar grosolană. Anul acesta însă, trebuie să recunosc că am reușit să mă reîntorc pe la stand-uri.

Prin urmare, dacă vă lipseşte un eveniment cu companie selectă, mizați pe Autor!

Bulevardul Regina Elisabeta din București

This slideshow requires JavaScript.

Concert pentru Soare și cer albastru în DO major

Din categoria ne scărpinăm la urechea stângă cu mâna dreaptă, merg la arhive să fac o copie de pe un certificat. Mi se cere să fac plata de 1 leu la poștă, în contul lor. Poșta mă taxează cu 5 lei să pot face această operațiune.

P.S. Copia este gata după o săptămână. Deci, despre ce vorbim?

Strada Duiliu Zamfirescu din București

DSC_6513

Vocativul lui Felipe

Felipe este personajul imaginar căruia i-am răspuns eu la e-mail într-un interviu la o firmă de IT (lăsăm la o parte faptul că după 10-15 ani de muncă, la 37 ani, particip la un test de logică în care se spune că cineva are 10 mere din care s-au extras 3, câte mere s-au extras în total? şi la altul la care trebuie să răspund la un e-mail). A, și am trezit wow-uri pentru că n-am lucrat pe ciornă!

Poate nu aţi ghicit deja, dar sunt cei care m-au întrebat ce salariu vreau. Şi da, am ajuns la interviu până la urmă (uneori mă uimesc şi pe mine).

Bun. Îi răspund eu la e-mail lui Felipe şi vine Marketing Managerul care îmi corecta testele. Şi îmi face observaţia următoare:

Hello, Felipe! se scrie corect Hello Felipe,

Motivaţia a fost că semnele de exclamare înseamnă în e-mail că țipi la client. Desigur, virgula era în plus iar entuziasmul era ceva nemaiauzit. Acum, ceva-ceva, ştia ea. Pentru că “Hello, Felipe!” are un frate mai mare, şi anume pe cordialul “Dragă Felipe,”. Doar că mie nu îmi era drag Felipe.

Ce s-a întâmplat, de fapt?! De-a lungul ultimilor ani, foarte mulţi tineri fără cultură generală şi studii amănunţite, s-au trezit că sunt corporatişti. Pe principiul vă luăm de mici şi vă creştem noi. Dacă flaconul de 7 ani petrecuţi cu familia până la şcoală are soluţie diluată în el iar strecurătoarea din căpuț are găuri mari, atunci noul recrut ia de bun tot ce-i va servi instituţia de origine vestică (în care cel puţin regulile gramaticale  și fonetice sunt altele), aşa cum laptele dulce ia de bun cheagul pentru a face împreună o minunată brânză. Tot așa a apărut la noi renumitul locație folosit pentru loc, zonă, spațiu, sediu etc. sau foarte special fără grad de comparație în limba română.

Orice întâmplare ulterioară, caracterizată de relaţia cu un client, modelează în ei (din ce în ce mai bine) experienţa unei maşinării de vânzări lipsite de orice formă de emoţie sau sentiment. Iar toate acestea, în defavoarea societăţii noastre. Nu mai spun a limbii.

Este motivul pentru care veţi întâlni, în general, pe cei mai populari textieri ca având cel puţin 35 ani în etate. Adică ante1989.

Biserica Izvorul Tămăduirii de pe strada Monetăriei din București

DSC_6844

Lege și onoare

Oficiul stării civile sector 1. Pavilionul L.

Bună ziua! zic, făcându-mi strategia în minte să vorbesc clar şi cât mai schematic. Aveam de expus un caz dificil. Sunt interesat să obţin o copie sau un extras de pe un act de căsătorie al străbunicilor mei, emis acum 103 ani!

Nu se poate! îmi răspunde amabila doamnă, pe un ton binevoitor. Nu la noi, la arhive!

Păi am fost acolo, doar că ei m-au trimis la stare civilă sector 3 întrucât actele pe care le deţin ei sunt cuprinse între anii 1865-1913. Iar sectorul 3 mi-a spus că la ei se păstrează doar acte cu vechime până în 100 ani, restul le trimit aici!

Da, dar nu se poate! Actele de orice fel se eliberează doar persoanelor în viaţă sau la cererea unei instanţe judecătoreşti sau notar în cazul în care ele nu mai sunt. Pentru ce vă trebuie?

Vreau să fac arborele genero … geneo … GENEALOGIC! (repetăm ultimul cuvânt împreună). Scot copia certificatului de naştere al bunicii. Îi arăt o ştampilă mare care tronează pe una din lateralele filei A3 şi în care este consemnată căsătoria străbunicilor, cu tot cu numărul actului înregistrat la stare civilă raionul Tudor Vladimirescu (în 1914 nu existau sectoare în Bucureşti). Vreau să merg mai departe pe fir, înțelegeți …

Luaţi loc, vă rog!

Mă gândesc că afară mai aşteaptă cinci persoane şi deja mă lungesc.

Completaţi o cerere şi menţionaţi la “este necesar la ….” ARBORE GENEALOGIC!

Completez fericit, timp în care sunt înregistrat în catastife. Încerc totuşi să pricep stările emoţionale care au condus-o de la “Nu se poate!” la “Completaţi o cerere!“. Termin. Doamna îmi zâmbeşte şi adaugă.

Dar ştiţi, nu putem să vă dăm nici fotocopie şi nici extras la document. Putem doar să vă confirmăm că documentul există sau nu!

Am plecat de acolo gândindu-mă că banane o să găsesc tocmai la metrou la Aviatorilor.

 

Strada Sfântul Elefterie colț cu Doctor Mihail Obedenaru – Gheorghiade din București

DSC_6537

Pann

Lidl.

Ea: Ce ți-ai luat, o pernă?

El (vădit atitudine amplă, sunt la primele lor ieșiri/întâlniri(?)): … da …

Ea: Dar știi că este de picioare, nu?

El (gândindu-se că tocmai aruncă 50 lei pe fereastră): … da …

Bustul lui Anton Pann, strada Logofătul Udriște din București

DSC_6563

Casa Macca

Mulți cititori poate s-au întrebat de unde vine pasiunea, aparent neînțeleasă pentru vremurile în care trăim, de a fotografia clădiri vechi. Așa cum am specificat în paginile blog-ului, fotografiile sunt lăsate la liber, pot fi descărcate și folosite de oricine, oricând dorește, fără specificarea sursei sau alte complicații.

Secretul din culisele acestei pasiuni are un punct de tangență cu cel al actorilor. Așa cum un actor trăiește mai multe vieți într-una singură, prin urmare are o vastă experiență umană, tot așa, eu găsesc o plăcere imensă în a mă contopi cu clădirile vechi și pentru o clipă, îmi pot însuși stăpânirea asupra lor.

Casele vechi, am mai spus, sunt precum oamenii. Trebuie privite îndelung înainte de a interacționa cu ele, nu trebuie bruscate, nu trebuie grăbite, nu trebuie forțate să fie mângâiate. Este absolut necesar să le hrănești cu admirația ta. Apoi ți se deschid. Ți se supun, tocmai pentru că supunerea este în concepția lor rămășagul prieteniei. Iar în momentul acela devii stăpân peste încă o parte, iar în cele din urmă vei sfârși prin a te confunda cu orașul însuși, prin a-l stăpâni prin identificare.

Sâmbătă am fost la Institutul Vasile Pârvan, pentru şedinţa foto programată cu ei. Este genul de loc care vindecă și care amplifică noblețea umană. Nu știu cum este posibil acest lucru, dar asta simți.

Întreaga colecție de fotografii va fi publicată în seara asta, în galeria foto a contului de Facebook.

Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Strada Henri Coandă din București