SUTER

Trăind în București, aveam să realizez cu tristețe că aglomerarea de clădiri și de oameni, dă blestemul de a amorți simțurile perceperii cu adevărat a reliefului orașului. București este socotit ca fiind oraș de câmpie, ceea ce te duce aproape instantaneu cu gândul la câmpurile de margine de autostradă, în mijlocul cărora Bucureștii (sau Bucurii, după cum vă este mai usor) au început să construiască. Și totuși, orașul s-a clădit în mijlocul unei păduri dese, cunoscută astăzi drept codrul Vlăsiei.

Mai mult decât atât, în perimetrul său, orașul însumează câteva dealuri importante, cum ar fi dealul Uranus, dealul Mitropoliei, dealul Cotrocenilor, dealul Filaret, dealul Spirii, dealul Arsenalului, dealul Văcărești, dealul Radu Vodă. Da, Roma, Iași, Tulcea și București.

Apoi, dacă ar fi să considerăm denumiri precum Biserica Gorgani (gorgan însemnează pe mormânt tumular), ne dăm seama că locul nu era chiar unul arid cum s-ar crede, iar primul Bucur s-ar fi pitulat într-un ținut care fusese cel puțin străbătut în vechime, dacă nu chiar locuit.

Fotografiile au fost realizare la Palatul Suter de pe Aleea Suter din București (astăzi Suter Palace Heritage Boutique Hotel)

GBA_0321

Astfel, aparent ostil dar la adăpost natural, pământul regatului începe să se lase modelat de pricepere arhitecturală încă de prin secolul XV, suindu-se până prin secolul XIX. Tuneluri secrete ce datează din vremea domnului Vlad Țepeș străbat și astăzi întunericul uitării de sub noi.

Odată cu despădurirea marginilor lui, devine ușor batabil, ceea ce face ca domni importanți să-și retragă curțile la Târgoviște, lângă munți. Apoi urmează perioada drumurilor noroioase și pavarea lor cu bârne din lemn, linia ferată a Regelui Carol I și explozia arhitecturală a începutului de secol XIX.

GBA_0314

Desfăcut în părți de veac, fiecare period în parte posedă o caracteristică a vremii și prin urmare a lăsat dâre ca atare. Doar că trebuie căutate, ele încă există într-un oraș sugrumat, incult și plin de frică. Căci o comoară ascunsă în noroaie dăinuie peste generații, neștiută și nebăgată în seamă.

GBA_0480

Advertisements

Inspiro

Featured Image-ul este o fotografie a pridvorului spitalului Cantacuzino, str. Ion Movilă 5-7 din București (inițial Casa Lahovary)

004F59F6-E916-46E1-B91B-711124BC40FD

Ușor și cu răbdare. Atât am de spus. Totul se schimbă ușor și cu răbdare. Luăm ce e vechi și punem în nou. Totul se transformă liniștit. Într-o melodie nemiloasă a serbării eternului.

Când se duce Luna la culcare …

București, oraș de avangardă

Recunosc că a trecut ceva vreme de când nu am mai luat camera în mână și să hălăduiesc prin corpul Bucureștiului. Cred că m-am tot gândit dacă Lebede și scuturi a fost o completă onestitate față de cititori sau a fost doar o înșelăciune de rând.

Pentru că locurile extrase din context pe care le-am expus aici pentru a prezenta un oraș a cărui menire originală s-a stins, poate v-au trezit sentimente de speranță, mândrie, sau uluire. Pe când, cântărind adevărul, rămâne la final o singură întrebare care contează cu adevărat: este normal să trăim căutând oaze într-un deșert? Este normal să îți dedici viața în totalitate căutând un gust al trecutului?

Hazardul arhitectural comunist nu este singura formă care a făcut un mare defavor capitalei României, dar lui i se adaugă încă alte forme cubice și iregularități care vin din perioada pe care o trăim din plin. Căci despre ce altceva poate fi vorba în societatea noastră de astăzi decât despre ACCEPTAREA COLȚURILOR ȘI IREGULARITĂȚILOR DE PERSONALITATE?

Str. Maria Rosetti nr. 24 din București

GBA_9971

Weekend-ul care se încheie l-am petrecut în mare parte în compania unor cursanți, printre care mă aflam, încercând să găsim în noi puterea de a deveni o voce atunci când trebuie. Printre noi se afla inclusiv un membru de partid PSD, care la prima vedere a fost un om ca noi toți. S-a arătat educat, culturalizat, dezolat de greșelile colegilor de partid, mândru de ceea ce au făcut constructiv, dar totodată încercând să înțeleagă în ei acel motiv care îi consumă în rău, și nu în ultimul rând sperând în mai bine. A fost pentru a doua oară când mi s-a confirmat că dacă poporul nu ar rezona cu neamurile proaste, țara nu ar fi unde este. Repet! NU ESTE VORBA DE CINE A VOTAT ȘI CINE NU, NU ESTE VORBA CU CINE A VOTAT ȘI CU CINE NU! Este pur și simplu vorba despre magnetism și rezonanță.

Înainte să vă pregătiți să gândiți cele de mai sus, am să vă rog să faceți următorul exercițiu de memorie: luați-vă câteva momente pentru a vă aminti dacă în zilele curente, atunci când scrieți un mesaj pe e-mail, Whatsapp, Skype, Facebook, Instagram, sms-uri ș.a.m.d., folosiți majusculă pentru numele proprii și pentru orice început de propoziție.

În cazul în care nu o faceți, toate bull-shit-urile cu micul inamic “TREBUIE” cu care v-ați luptat toată viața pentru că l-ați moștenit de la părinți și bunici, toate bălăriile cu dragostea pentru bunici și străbunici, cu rude prin pușcării comuniste, absolut toate astea sunt praf în ochi venit de la niște simpli corporatiști frustrați peste măsură. Ați lapidat cu piatra analfabetismului un partid majoritar popular care vă oglindește zi de zi, pentru simplu fapt că există cel puțin un principiu prin care rezonați cu el. Pentru că îl susțineți cu nonșalanță, nepricepere, ipocrizie.

Este cel mai simplu exemplu pe care am vrut să îl dau, iar explicația stă în faptul că tot cubismul și iregularitatea formelor interioare care s-au întâmplat cu noi de-a lungul ultimei perioade, au ca motiv un singur lucru: ne-am permis să fim individuali într-o asemenea manieră, încât s-a inhibat în noi orice rațiune a:

  1. Datoriei neplătite imediat;
  2. Responsabilității neaplaudate;
  3. Sacrificiului din poveștile noastre istorice.

Avem atât de multe imperfecțiuni ca popor, încât întreaga noastră ne-putere o agățăm de mercenari sportivi precum Halep, Hagi, Nadia, whatever. Simpli idoli ai voinței, dacă nu sesizaserăți traducerea până acum.

Prin urmare, tot secretul întoarcerii noastre pe calea cea dreaptă stă într-o mână de oameni dispuși să renunțe la ei pentru noi toți. Ei vor analiza și împărți țara, precum o corporație face cu departamentele ei. Ei vor fi cei care vor studia pașii vindecării și vor aplica matematica regăsirii. Ei vor avea puterea să înțeleagă că acest popor merită această luptă. Căutați acești oameni, recunoașteți-i, ascundeți-i în casele voastre când vor fi hăituiți!

Pentru că nu oricine e menit să poarte corn în frunte, precum în poveștile lui Cantemir.

86 de ani

Ei, și iată-l și pe 20 Februarie venind cu cei 86 ani de la nașterea tatei. Nu am ce să-i doresc, pentru că efectiv nu știu cum stă treaba peste linie.

Poate doar să-mi reprim regretul că mi-ar fi plăcut să-l mai țin în brațe și să-i ascult istoriile vieții ce par continuu marca Eliade. Cred că ne-a legat întotdeauna imaginația, și mai cred că a reușit să mi-o strecoare subtil în suflet încă de când eram mic. Iar mama săraca, care încerca din răsputeri să ne țină în echilibru cu societatea.

Anul ăsta mi-ar fi plăcut să-l văd zâmbind mai mult decât oricând, subtil și ascuns în vreun colț, așa cum mi-a zâmbit parcă fluierând acea închipuire a binelui în momentul lui de trecere.

În fotografie, tata alături de câțiva necunoscuți mie, mimând un microfon de radio. 

 

 

 

Bariera și biserica

Bariera Vergului este una din amintirile contemporane despre ceea ce a fost cândva marginea Bucureștilor. Povestesc părinții și bunicii că acesta era locul în care țăranii încălțau opincile când intrau în capitală.

De la bariera Vergului (ceea ce înseamnă astăzi intersecția dintre Bulevardul Basarabiei, Calea Călărașilor, Bulevardul Decebal și Șoseaua Mihai Bravu) cum se merge înspre inima orașului pe Calea Călărașilor, în locul unde se află intersecția Delea Veche a fost cândva casa Mareșalului Antonescu. Bineînțeles că sistemul comunist a dorit cu îndârjire dărâmarea acesteia și construirea pe locul respectiv a faimoaselor blocuri.

750 m este distanța ce desparte locul fostei case de Biserica Sfinții Constantin și Elena de la Bariera Vergului aka Piața Muncii. Poate unul din cele mai disputate personaje politice și istorice din țara noastră, Ion Antonescu este ctitor plin sau parțial a nu mai puțin de cinci biserici din București și din apropiere. La propunerea părintelui Constantin Sârbu de a ridica o impozantă biserică la Bariera Vergului, Mareșalul Antonescu își asumă ctitoria din punct de vedere financiar. Iar asta spune câteva lucruri de care ar trebui să țină seamă cei care vorbesc despre istorie ca despre rețeta unei ciorbe.

Fotografia de header a articolului am găsit-o în arhiva Bibliotecii Naționale a Franței cu titlul M_Antonesco_ministre_de_Roumanie_[…]Agence_Rol. Cu siguranță nu este Mihai Antonescu, rudă cu Mareșalul Antonescu dar nici despre acesta din urmă nu am siguranța. În cel mai bun caz poate fi o fotografie rară din timpul șederii sale în Franța, deși am vagi bănuieli.

De aceea fac apel către cititori, în cazul în care pot confirma persoana din fotografie să ne scrie negreșit.


Adăugire: În fotografie este vorba despre Victor Antonescu, Ministrul de Finanțe al României. Fotografia este realizată la Paris în anul 1917. Acesta a făcut parte din cabinetul lui Ion I.C. Brătianu.

Am ales să nu public fotografii cu interiorul bisericii care să stârnească discuții aprinse pentru că așa cum omul influențează locul, iată că biserica din barieră moștenește încâlcitele dispute politice cauzate de marile războaie ale lumii. Mai multe detalii despre partea mai puțin vorbită a lui Antonescu, dacă veți avea curiozitate, într-un Articol (link) marca Jurnalul Național.

O frumoasă pictură reprezentând pe mareșal și soția acestuia se află pe peretele ce indică ctitorii.

 

 

 

 

General Constantin Coandă

Generalul Constantin Coandă (link) a fost tatăl celebrului Henri (alături de încă șase frați și surori pe care i-a avut). Și cum mereu am spus că cei care s-au remarcat în societate au provenit în mare parte din familii celebre și cu o foarte bună stare materială care au putut asigura o educație puternică, stabilă și care să permită continuitate, iată încă o dovadă.

Bulevardul Lascăr Catargiu din București

DSC_7091

Cariera lui Constantin Coandă a fost una excepțională. Cu toate astea, este un necunoscut astăzi, mai cu seamă poporului căruia i-a servit, poporul român. Și cum masele nu se pot ridica la valoarea oamenilor de geniu dar se bucură de a-i condamna mediocrității proprii, situația casei construite de general este încă o consecință a sistemului comunist: o situație incertă asupra apartenenței sale (link) care reprezintă o disfuncționalitate în antiteză cu dorințele proprietarilor de drept.

În anul 1904, Nicolae Densușianu publica broșura Sistema ortografică a limbei române ca replică la incapacitatea membrilor academiei de a respecta motivul înființării societătii, respectiv consolidarea limbii române. Înființarea ei produce tranziția în scrierea în limba română cu caractere chirilice la cea cu caractere latine, într-o epocă în care fundamentele limbii române moderne erau disputate și discutabile.

IMG_2896

Densușianu va dedica un exemplar tatălui lui Henri Coadă. Această dedicație păstrează în ea trăirile secolului 19 și a intereselor sale principale. Constantin Coandă în poziție de general adjunct, fost profesor de matematici, viitor om politic de deosebit interes pentru România.

Iată-l primind o broșură care combate sistemul gramatical de bază emis de academie, bazat pe studii de limbă la care românii nici nu visează.

IMG_2897

Construcția modernă

Bunica mea, din partea tatei, se recăsătorise cu Badea Gheorghe, cu al cărui nume va rămâne până la moarte. Locuiau în marea casă vis-a-vis de biserica Târca Vitan și despre care nu am nici o fotografie.

Într-o zi, mama și tata (proaspăt căsătoriți) merg în vizită la ei iar Badea vrea să impresioneze și se urcă în nucul din curte (să culeagă nuci). Avea vreo 80 ani cel puțin. Și cade.

Moartea avea să i se tragă de aici, dar ceva mai târziu. Apoi comuniștii dărâmă casa și pe locul ei se înalță mândre construcțiile moderne de atunci, blocurile de astăzi. Bunica se alege cu vreo două garsoniere, într-una din ele scriu eu astăzi. Badea avea două fete pe care tata nu le-a acceptat ca surori vitrege, din motive necunoscute mie. Cred că mi-ar plăcea să le fi cunoscut, sau poate pe descendentele rude prin alianță.

Cine știe de câte ori am trecut unii pe lângă alții, de câte ori ne-om fi înjurat pe stradă sau admirat, cărat sacoșile eu lor, luat mâncare la pisică din același loc sau altele?!

Calea Victoriei (fost Podul Mogoșoaiei) din București

DSC_7041

Tocilescu | Stamatiade

Sunt multe secrete în România care nu se cunosc din diferite motive. Aşa cum, spre exemplu, nu se cunoaşte că revoluţionarul Avram Iancu este nepot de frate al revoluţionarului Horia Ursu Nicola.

În general, descendențele sunt de evitat, pentru că ele poartă cu sine acea explozie a înaintaşilor, iar dacă faptele sunt întărite şi reîntărite, atunci rezultatul poate fi fatal.

Una din aceste descendențe este şi cazul lui Grigore G. Tocilescu, cel mai faimos arheolog român al secolului XIX (se aud voci). Dacă vă amintiți, Tocilescu propusese la vremea sa, un proiect prin care dorea să reasambleze monumentul de la Adamclisi într-o piață din București. Ei bine, acest Tocilescu se înrudea cu Nicolae Bălcescu.

Mai jos am postat o fotografie de pe certificatul de căsătorie al lui Grigore G. Tocilescu (24 ani) cu Irina Stamatiade (de familie aromână şi greacă – 21 ani). Martor la eveniment a fost chiar Hașdeu, în vârstă de 37 ani, prieten cu Tocilescu.

Certificat de căsătorie datat 1874, Bucureşti – Arhivele Naţionale

 

IMG_2548

Autor 2017

Astăzi s-a deschis târgul internaţional de bijuterie contemporană Autor, ediţia 2017. Ca şi în ultimii ani, este organizat la Grand Hotel du Boulevard și ține până mâine.

Şi pentru că fiecare are o poveste a lui, nu pot recomanda evenimentul pentru un lucru anume. Eu spre exemplu merg pentru că îmi place să pun în paralel puterea de creaţie în funcţie de naţionalităţi. La orice grad de extravaganță ar apela cele mai multe creaţii, este imposibil pentru artist să ascundă istoria locului de unde se trage.

Spre exemplu, asiaticii sunt fani desăvârşiţi patern-uri, nemţii au o înclinație către plastic, argentinienii pe culori, columbienii pe totemuri pre-columbiene ș.a.m.d. Creatorii români sunt cei cu care am rezonat cel mai bine. Dacă asta se datorează faptului că respirăm acelaşi aer, nu pot spune.

Vine în trend ceramica în bijuterie. Anul trecut a avut o intrare timidă și poate chiar grosolană. Anul acesta însă, trebuie să recunosc că am reușit să mă reîntorc pe la stand-uri.

Prin urmare, dacă vă lipseşte un eveniment cu companie selectă, mizați pe Autor!

Bulevardul Regina Elisabeta din București

This slideshow requires JavaScript.

Concert pentru Soare și cer albastru în DO major

Din categoria ne scărpinăm la urechea stângă cu mâna dreaptă, merg la arhive să fac o copie de pe un certificat. Mi se cere să fac plata de 1 leu la poștă, în contul lor. Poșta mă taxează cu 5 lei să pot face această operațiune.

P.S. Copia este gata după o săptămână. Deci, despre ce vorbim?

Strada Duiliu Zamfirescu din București

DSC_6513